Sistemul de Garanție-Returnare
Ce ambalaje pot fi returnate?
În magazinele Lidl poți returna ambalaje care conțin logo-ul „Ambalaj cu garanție” din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 L și 3 L inclusiv, nedeformate, golite de conținut, curate, cu eticheta intactă, înregistrate în Registrul Ambalajelor SGR ținut de RetuRO. Acestea pot fi ambalaje utilizate pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase.
Dimensiuni ambalaje - informații suplimentare:
Diametrul exterior al ambalajului: min. 40 mm – max. 130 mm;
Înălțimea ambalajului, inclusiv închiderea: min. 75 mm – max. 360 mm;
Greutatea ambalajului (fără conținut/ băutură): max. 1 kg;
Ambalajele SGR care nu respectă dimensiunile prevăzute mai sus riscă să nu poată fi preluate prin intermediul RVM-urilor LIDL sau să provoace blocarea acestora și nerestituirea garanției.
Când poți returna ambalaje?
Aparatele de colectare a ambalajelor reciclabile (RVM) pot fi utilizate exclusiv pe durata programului de funcționare a magazinelor LIDL.
Ambalajele SGR pot fi returnate în termen de maximum 24 de luni de la data publicării pe pagina de internet a RetuRO a anunțului privind încetarea introducerii pe piață de către producător a produsului respectiv.
În ce stare pot fi ambalajele?
Pentru a returna ambalaje SGR, acestea trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:
- să fie golite în întregime de conținut, curate;
- să aibă aplicat marcajul care indică apartenența la SGR, respectiv logo-ul reprezentativ și codul de bare, iar acestea să fie vizibile și lizibile;
- să fie returnate fie întregi, fie nedegradate și nedeformate, astfel încât să se poată stabili apartenența la SGR de pe codul de bare al etichetei.
Dar dacă ambalajele nu întrunesc condițiile?
În cazul în care ambalajul SGR predat nu îndeplinește una din condițiile menționate anterior, RVM-urile LIDL refuză acceptarea acestuia, îl restituie și afișează un mesaj care indică motivul refuzului.
Ce primești în schimbul ambalajelor?
După acceptarea și preluarea ambalajelor SGR prin intermediul RVM-urilor LIDL, se emite un bon valoric (voucher) prin care se returnează valoarea garanției aferente numărului de ambalaje SGR preluate.
Cum folosești voucherul primit?
Poți utiliza voucherul la efectuarea de cumpărături în cadrul magazinului LIDL sau îl poți preschimba în numerar în cadrul magazinului LIDL în termen de maximum 12 luni de la eliberarea voucherului. Valoarea voucherului sau voucherelor prezentate la casa de marcat va fi scăzută din prețul produselor achiziționate. LIDL îți oferă posibilitatea de a utiliza mai multe vouchere pe același bon fiscal de cumpărături, însă valoarea unui voucher nu poate fi segmentată (nu se poate elibera rest în bani, dacă prețul produsului achiziționat este sub valoarea voucherului/ voucherelor).
Ce înseamnă toate aceste prescurtări?
SGR – Sistem de Garanție-Returnare.
Ambalajele SGR – ambalaje SGR cu logo-ul „Ambalaj cu garanție” pentru care plătești 50 de bani/ buc. drept garanție și care pot fi returnate pentru recuperarea garanției sub formă de bon valoric sau voucher.
RVM - echipament automat de preluare a ambalajelor SGR în magazinele Lidl.
Regulament complet
Regulamentul punctului de returnare a ambalajelor supuse Sistemului de Garanție-Returnare („SGR”) operat de către LIDL DISCOUNT SRL (“LIDL”) poate fi accesat aici.
Sistemul de Garanție Returnare începe din 30 noiembrie 2023