Lidl RO - meriți să fii surprins.
The browser is not supported
To display the website correctly, please use one of the following browsers.CautionPlease update your browser, if you proceed with this browser, your shopping experience might not be successful!

5 TIPURI DE SEMINȚE DE PLANTAT PE CARE LE GĂSEȘTI ÎN CĂMARĂ

5 TIPURI DE SEMINȚE DE PLANTAT PE CARE LE GĂSEȘTI ÎN CĂMARĂ

Printre proviziile tale de acasă se ascund multe semințe numai bune de plantat. Fie că vrei să cultivi fructe, legume, leguminoase sau condimente, poți începe căutarea de semințe în frigider sau în cămară.




Dacă îți dorești să crești plante Bio, atunci ar trebui să pornești și de la semințe de provin de la fructe sau legume Bio și să te asiguri că folosești doar îngrășământ natural, dar și un pământ ferit în ultimii ani de pesticide și alte substanțe chimice.


Lămâi

Atunci când plantezi un lămâi nu te poți aștepta la fructe în același an și nici în viitorul apropiat, dar poți privi lămâiul ca pe o investiție pe termen lung. Dacă îl uzi regulat și dacă îl muți într-un vas mai mare pe măsură ce se dezvoltă, într-o bună zi îți va da lămâi parfumate și deosebit de gustoase. Pentru început, trebuie să alegi câțiva sâmburi și să îi plantezi la un centimetru sub pământ. Dacă se vor dezvolta mai multe plante, e bine să le separi pentru a crește șansele ca fiecare plantă să aibă loc să se dezvolte.


Avocado

Este foarte distractiv să plantezi un avocado pentru că sămânța nu se pune direct în pământ, ci se fixează deasupra apei, astfel încât rădăcinile să se dezvolte inițial în apă. Nici în cazul unui avocado, fructele nu sunt scopul principal pentru plantare, dar asta nu ar trebui să te descurajeze.


Banner: Descoperă bucuria de a planta un avocado

Roșii

Dacă ai un soi preferat de roșii, poți să păstrezi câteva semințe atunci când tai roșiile pentru mâncare. Ce-ai zice de roșiile cherry pentru început? Semințele trebuie spălate și plantate în maximum 7 zile de la momentul în care le-ai scos din învelișul protector al fructului. Semințele pot fi plantate direct în pământ, iar în 7-14 zile ar trebui să germineze. Dacă sunt plantate în răsadnițe sau dacă în vasul în care le-ai pus inițial au răsărit prea multe plante și nu au spațiu să se dezvolte armonios, ar trebui să le replantezi la 30-42 de zile de la plantare. Termenul de recoltare este de 100-130 de zile de la data plantării, dar acesta poate să varieze în funcție de soiul de roșii și de condițiile în care plantele cresc. Nu uita că roșiile au nevoie de araci sau de bețe de susținere.


Ardei iuți

Ardeii iuți cresc destul de ușor chiar și în ghiveci, iar uneori sunt priviți și ca plante decorative. Odată plantate, semințele de ardei iute germinează în circa 2 săptămâni, iar dacă este cazul pot fi replantate la o lună după plantare sau la aproximativ 40 de zile. Nu uita că dacă păstrezi plantele în casă, florile trebuie polenizate artificial cu o pensulă. Acest lucru este valabil pentru foarte multe dintre plantele care ne dau fructe sau legume. În cazul ardeilor iuți, vei putea culege roade după 2-3 sau chiar 4 luni.


Ardei grași

Pentru a planta semințele de la un ardei gras ai nevoie de un pământ umed și de o temperatură mai ridicată, deci nu îi poți planta direct în grădină. Folosește răsadnițe pentru a putea muta semințele în grădină la momentul potrivit sau pentru a muta plantele în vase mai mari pe măsură ce se dezvoltă. Nu uita să așezi vasele la lumină pentru că ardeii au nevoie de aceasta pentru o bună dezvoltare.


Și semințele sau boabele de dovleac, năut, fasole sau coriandru sunt ușor de plantat și nu va trebui să cumperi semințe, ci doar să folosești ce ai în casă. Cu siguranță că poți planta și alte semințe găsite în cămară, așa că experimentează în grădina ta și bucură-te de rezultate.