Lidl RO - meriți să fii surprins.
The browser is not supported
To display the website correctly, please use one of the following browsers.CautionPlease update your browser, if you proceed with this browser, your shopping experience might not be successful!

EVITĂ RISIPA DE BRÂNZETURI FOLOSIND REȚETE FRANȚUZEȘTI

Brânza este un produs foarte perisabil, mai ales cea moale, dar există o mulțime de metode – fie de păstrare, fie de preparare - prin care poți evita momentul acela când brânza chiar trebuie aruncată.


Cumpărături mai cumpătate

Ca de obicei, cea mai bună metodă de a arunca mai puțină mâncare este să faci cumpărături în cantități mai mici, iar aceasta este valabilă și pentru brânzeturi. Dacă obișnuiești să cumperi brânzeturi în pachete mici, dar problema este diversitatea de brânzeturi din frigider, atunci ideal ar fi să deschizi un nou ambalaj, doar după ce ai terminat un altul. Evident că acest lucru nu este posibil atunci când pregătești un platou de brânzeturi, dar planificarea meselor te scoate din această încurcătură. Folosește mai întâi brânzeturile nematurate, pentru că acestea au o perioadă mai mică de valabilitate și ia în calcul posibilitatea de a găti ceva delicios cu brânzeturile pe care le ai în frigider. Brânzeturile maturate pot fi folosite cu ușurință la gătit, iar bucătăria franțuzească este o minunată sursă de inspirație pentru rețete ce folosesc brânzeturile.

Depozitare corespunzătoare în frigider


Brânzeturile se păstrează pe diferite rafturi din frigider, în funcție de soiul lor. Brânza moale, proaspătă, are nevoie de o temperatură mai scăzută, de aceea se păstrează pe raftul de jos din frigider. Brânza tare, maturată, se păstrează foarte bine pe raftul de sus din frigider. Acolo temperatura este mai ridicată și se pot păstra și iaurturi sau unt.


După ce ai desfăcut ambalajul unui tip de brânză, închide-l bine, în așa fel încât să nu pătrundă aerul. Poți folosi chiar recipiente ce se închid etanș.


Mai multe detalii despre păstrarea mâncărurilor în frigider poți găsi aici!


Depozitare la congelator – pentru gătit

Nu orice tip de brânză se poate pune la congelator, acesta putând fi folosit doar pentru brânzeturi maturate. După congelare, brânzeturile tari devin sfărâmicioase și nu vor mai putea fi folosite pentru un platou de brânzeturi, de exemplu. Cu toate acestea, ele sunt perfecte pentru gătit. Dacă vrei să-ți fie mai ușor să le folosești, le poți chiar da pe răzătoarea mică înainte de congelare, astfel pot fi adăugate ușor fără o decongelare ce durează mult timp. Altfel, va trebui să le lași la frigider timp de 24-48 de ore înainte de folosire.