Știi vorba aia din bunici?

„Eram săraci, un colț de pâine aveam, dar îl mâncam cu atâta bucurie, că ni se părea că mâncăm la cele mai bogate mese.”

Ce fac eu se numește Psychology of Eating, adică mă ocup de ce se întâmplă în creier atunci când vedem sau ne gândim la mâncare. Mă ocup să îi ajut pe părinți să înțeleagă ce se întâmplă în mintea copilașului atunci când refuză mâncarea. Și e fascinant ce se întâmplă, exact ca în vorba de mai sus. Cum să nu conteze ce mâncăm? Calitatea mâncărurilor desigur că are o importanță de netăgăduit, dar esențială e starea, emoția care predomină statul la masă.

Tu de care copil vrei să ai?

The Enthusiastic Eater:

E copilul care încearcă și acceptă alimentele noi, alimentele care nu îi sunt cunoscute cu ușurință. Acești copii vor cunoaște o mulțime de mâncăruri mult înaintea celorlalți copii de vârsta lor. Exact precum unii copii care învață să meargă sau să vorbească mai repede ca alți copii, aceștia din categoria The Enthusiastic Eater vor fi campioni în departamentul Mâncare.

The Steady Accumulator:

Această categorie e cea mai aglomerată, aici se înscriu cei mai mulți dintre copii. Îi încadrăm aici pe copiii care sunt reticenți față de mâncare, cărora le e frică să guste, dar care, cu timpul, pas cu pas, adaugă noi alimente la preferințe.

The Late Bloomer:

Acest tip de mâncăcios se conturează imediat cum introduci în viața lui hrana solidă. Aceștia sunt copii extrem de reticenți la mâncare, nu vor să guste nimic nou, nu acceptă decât alimentele cu care sunt ei obișnuiți și asta poate dura mult timp, uneori chiar până la 6-7 ani.

Cum ne pregătim de diversificare?

1. NU cumpărăm neapărat un scaun de bebeluș. Cum, nu? Păi, și unde să îi dăm de mâncare?
2. DA, îi ținem pe copii în brațe. Ca să se simtă parte din familie, ca să se simtă în siguranță, ca să stea în poziția corectă de mâncat. Care?
3. NU, copilul nu trebuie sa stea singur în funduleț, nesusținut, ca să putem să începem diversificarea. Că asta se poate întâmpla la 10 luni și, până atunci, ce facem, nu îi dăm să mănânce?
4. DA, copilul poate să stea la masă și să mănânce în brațele mamei. Sau mai bine în brațe la tata, că, poate așa apucă și mama să mănânce măcar o dată în zi :) Spatele copilului e susținut de tată, copilul nu poate să cad în lateral sau să se încline spre spate, părintele este în permanent control asupra poziției copilașului. Care trebuie să fie verticală ori de câte ori copilul primește mâncare.
5. NU, nu e obligatoriu să aveți blender. E super în regulă să îi striviți alimentele cu furculița. Prin asta, obțineți un copilaș care se va deprinde mult mai rapid cu hrana solidă, care va fi în stare să mănânce rapid singur și care va fi mult în fața celorlalți „frați” de ai lui care mănâncă pasat până la 2-3 ani, cum văd adesea în consultațiile mele.
6. DA, e în regulă să îi dați și blenduit, în textura aia de „lapte gros” cum le zic eu piureurilor ăstora pentru bebeluși, însă nu faceți din asta singura formă de a găti, de a prepara mâncarea. Nu vă doriți un copil care „să sugă” mâncarea, nu? Ci un copilaș dezvoltat, un copilaș care se pregătește să devină om mare. Există la Lidl un piure de cereale integrale (acesta este excelent, nu sunt cereale rafinate, lipsite de nutrienți sau cereale pe bază de orez rafinat) cu fructe ecologice.
7. DA, diversificarea începe în jurul vârstei de 6 luni. Spun „în jurul”, pentru că cele mai noi recomandări spun să le introducem copiilor hrana solidă începând cu vârsta de 4 luni, împreună cu alimentele cu potențial alergen.
8. NU, asta nu înseamnă să le dați 100 de grame de piure de fructe de pădure la 4 luni.
9. DA, asta înseamnă să le dați ocazia de a mirosi, de a se juca cu mânuțele, de a își atinge buzele de hrana cea nou introdusă.
10. NU, primul contact al copilașului cu mâncarea NU se face cu gura! Dar cu ce?
11. Întotdeauna, primul contact cu un aliment nou introdus se face cu mâinile, că de aia ni le-a făcut natura așa, ca niște furculițe. Se face cu mâna, astfel încât, dacă există risc de alergie, mai bine să iasă câteva bubițe, să apară câteva pete pe mâini, decât să i se umfle copilului gura, gâtul și să fim puși față în față cu simptomele unui șoc anafilactic.

În articolul următor, o să vă dau următorii pași care se referă, de data aceasta, la nutriție. Articolul de astăzi îl precede pe cel despre ce îi dăm de mâncare, pentru că cei mai mulți copii mofturoși nu refuză mâncarea, ci felul în care sunt hrăniți. De aceea, cred că atunci când se apropie diversificarea, prima treabă de făcut, primul task de îndeplinit nu e să cureți morcovul, ci să vă pregătiți psihic împreună pentru trecerea de la un tip de hrană la un altul cu totul și cu totul diferit.

Bebelușul tău a mâncat timp de 4-6 luni, adică „toată viața lui”, lapte.

Brusc, într-o zi, când consideră mama că „a sunat ceasul”, copilul trebuie să mănânce ceva care nu are nicio legătură cu laptele lui celdetoatezilele. Ca să accepte această nouă hrană, este esențial să fie pregătit din punct de vedere psihoemoțional, astfel încât să simtă că noul tip de hrănire e despre iubire, despre plăcere, despre bucurie, despre împreună-cu-mama, ca și până acum.

Doamne, ajută(-i pe copii)!