Aceasta este replica de care se folosesc cel mai adesea copiii mofturoși atunci când vor să scape de mama sau de mâncarea-lu’-mama. Părinții îmi spun că aud această replică inclusiv atunci când e imposibil să nu le fie foame copiilor, pentru că nu au mâncat de ore în șir:

• „Cum să nu îi fie foame, dacă n-a mâncat nimic?”
• „Eh, nu ți-e foame… da’ ce ai mâncat de nu ți-e foame?”
• „Lasă, mănâncă așa, fără să îți fie foame!”

Ce să faci când copilul nu vrea să mănânce pentru că zice că nu îi e foame?

Ce să faci atunci când copilul vrea să se ridice de la masă înainte să consideri tu că a mâncat suficient, pentru că zice că nu îi mai e foame?

1. SĂ ÎL CREZI.

Știți despre mine că sunt acest Dr. Dolittle al copiilor. El înțelegea ce zic animalele, eu înțeleg ce spun copiii atunci când țin gurițele închise.

Iată unele dintre cele mai mari frustrări ale copiilor când vine vorba despre mâncare:

• Mama nu mă crede niciodată când îi spun că nu îmi e foame!
• Mama nu înțelege că nu mai pot!
• Zici că mama e un dușman, niciodată nu ține cu mine când e vorba despre mâncare!
• Orice aș face, mama nu acceptă că mie nu îmi e foame!

Din clipa în care vei începe să înțelegi, să îl crezi, să accepți ce îți spune, vei câștiga un copil, culmea!, mult mai interesat să mănânce. Cum așa?

Ce zice mama:

„Te cred că nu îți mai e foame. Și mă bucur! Îmi rămâne și mie, mă temeam că mănânci tu tot!”

Ce gândește copilul?

“Serios că mă crezi? Și mănânci tu ce mi-a rămas? Totuși, poate îmi mai lași și mie un pic.”

Ce zice mama:

„Te înțeleg că nu ți-e foame. Și eu mai pățesc de astea.“

Ce gândește copilul?

„Pe bune că ai pățit și tu ce pățesc eu? Tu mereu ziceai că nu se poate să nu îmi fie foame. Acum ești și tu ca mine! Ce bine! Ce bine că mai e cineva ca mine și nu sunt singurul ciudat din familia asta, cum m-am simțit mereu până acum.”

2. SĂ ACCEPȚI.

Poate ți-aduci aminte cum era când îi spuneai mamei tale chestii și ea îți spunea că nu ai voie, că nu se poate, că nu e de acord? Cum te simțeai? Simțeai că ai nevoie ca, măcar din când în când, să fii acceptată.

Așadar, când copilul tău îți spune că nu îi e foame, răspunde-i așa:

• Da, accept că nu vrei să mănânci nimic. Nici eu nu vreau să mănânc acum. Nu știu ce să fac cu bietul meu stomăcel, că lui îi e foame. Dar dacă mie nu îmi e, asta e, stă și el nemâncat. Cu al tău ce faci când lui îi e foame și ție nu îți e?
• Da, mamă, nu îți e foame, nu mănânci. Nici eu nu mănânc, dar eu o să gust, că mi-e poftă, nu mi-e foame.

3. SĂ ÎI FACI POFTĂ ȘI LUI.

De câte ori ți s-a întâmplat în viață să mănânci chiar dacă nu îți era foame, doar pentru că omul din fața ta mânca cu așa o poftă că n-ai putut rezista?

O să scriu în curând un articol despre cum să îi faci copilului poftă să guste, dar până atunci, gândește-te, te rog, la momente din trecut în care cineva a făcut „să îți plouă în gură” sau „să îți lase gura apă”. Asta trebuie să faci și tu cu copilul tău. Și el e tot om ca și tine, va reacționa la fel.

4. SĂ ÎNVĂȚAȚI ÎMPREUNĂ DESPRE TIPURILE DE FOAME

De ce e super important acest moment? Pentru ca atunci când îți va da din nou celebra replica „Nu îmi e foame!”, tu să știi de care foame nu îi e foame și să poți să apelezi la o altă foame. Pe parcurs, copilul va învăța de la tine să își exprime adevăratele nevoi în relație cu mâncarea și așa veți ajunge împreună la armonie în dietă.

Foamea din stomac (Tummy Hunger) este foamea aia care apare când nu ai mâncat de ceva vreme și începe să te doară stomacul.

Foamea de poftă (Taste Hunger) e foamea care apare atunci când ceva miroase bine sau arată fain.

Foamea de nevoie (Practical Hunger) este foamea aia pe care trebuie să o liniștești când urmează să pleci la un drum lung și nu vrei să pleci cu burta goală sau când urmează să intri la un examen lung și nu vrei să ți se facă rău de foame în sală, foamea aia care te face să mănânci chiar dacă nu îți e foame acum, dar ca să nu îți fie mai târziu, într-un moment în care nu vei avea nimic de mâncare la îndemână.

Foamea pe sistem nervos (Emotional Hunger) este foamea aia care te trimite la ciocolată, la înghețată. De fapt, ai nevoie de o îmbrățișare mai mult decât de un tiramisu. De o vorbă bună mai mult decât de o înghețată. Acesta e unul dintre instrumentele cu care lucrez cu părinții de copii supraponderali, care mănâncă mult mai mult decât au nevoie, care cer de mâncare tot timpul. Când aveți un copil cu tendință spre obezitate (desigur, după ce ați investigat posibilele cauze fiziologice), aduceți-vă aminte să îi înlocuiți o masă de mâncare solidă cu atenție, cu iubire, cu timp de calitate petrecut împreună.

Acum, că știi ce tipuri de foame poate avea copilul tău, când îți va spune prima oară că nu îi e foame, începeți prin a identifica ce fel de foame și provocați celelalte tipuri enumerate de mine mai sus, ca să găsiți împreună o cale armonioasă, blândă, sănătoasă către a mânca.

Să fie de bine!