Lidl RO - meriți să fii surprins.
The browser is not supported
To display the website correctly, please use one of the following browsers.CautionPlease update your browser, if you proceed with this browser, your shopping experience might not be successful!

AM NĂSCUT! VREAU SĂ SLĂBESC! (I)

Scenariul 1:


Te plăceai mult înainte să rămâi însărcinată. Și soțul tău te plăcea. Și toate colegele parcă îți doreau să rămâi însărcinată, că poate-poate o să arăți și tu ca o femeie „normală”.


Scenariul 2:


Nu te plăceai neapărat înainte să rămâi însărcinată, dar acum, după ce ai mai luat 12 kile și copilul n-a avut decât 3, tot ce îți dorești pe viață e să arăți și tu ca mine. Sau ca oricine zici tu că arată bine.


Dacă s-ar putea și fără diete, fără post negru, fără sală, fără vină și cu orice ai tu chef să mănânci, ar fi... ce să zic, doar de aia citești articolele mele, că știi că asta fac, minuni prin care îi fac pe copii să mănânce. De ce nu le-aș face și pe mamele lor să slăbească?, așa cum mă întreabă adesea mamele de mofturoși care vin să lucrăm împreună.


Crina, fă o minune! Fă o minune în viața mea!


„Hocus-Pocus” sau „Bibbidi-Bobbidi-Boo!”


Cel mai important pas, conform cu psihologia hrănirii, este să înveți să te prinzi când simți foame fizică și când simți foame emoțională. Dacă ai ajuns să distingi între cele două, poți să fii sigură că ești pe dieta cea mai potrivită. Mentală.


Mănâncă cu creierul!


Ți s-a strâns vreodată stomacul când ți-a fost frică de ceva? Sau ai simțit un gol în stomac, când așteptai un telefon important și a sunat telefonul? Sau celebrii fluturi în stomac? Acesta este al doilea creier pe care îl ai: sistemul nervos enteric. Da, și pentru mine a fost o revelație când am aflat asta în urmă cu ani de zile, dar, da, ai neuroni în burtă! Care locuiesc în mucoasa esofagului, stomacului și intestinelor, care gândesc și care transmit ce gândesc către frații lor, neuronii din cap. Sistemul nervos enteric furnizează informații despre foame, despre nevoile nutriționale ale corpului, despre nutrienții care au pătruns prin alimente. Noi ne ghidăm alegerile alimentare în funcție de ce ne spun părinții, profesorii, prietenii sau reclamele de la televizor. Mesajele corpului tău le auzi doar dacă asculți ce îți spune creierul din burtă. El și numai el știe ce e cel mai potrivit pentru tine.


Ce să fac ca să îl aud?


Să „mergi” mai încet. Când viața toată e numai o alergătură, trăiești decuplat de corpul tău. Alergi dintr-o cameră în alta, de la o piață la alta, de la un job la altul, sari peste mese, uneori chiar toată ziua și mănânci noaptea câte ceva, orice, după ce i-ai culcat pe toți. Ia oprește-te un pic, ia-ți un caiet și un pix, cum vă zic eu mereu în terapii și notează:


Cum te simți când ți-e foame?

Ce simți în stomac?



Ai o senzație de gol?

Te doare capul?

Simți deodată mai multă salivă în gură?

Cum te simți după ce tocmai ai mâncat și ești sătul?

Unde simți că „nu mai poți”? În cap? În stomac?

Îți simți mușchii relaxați?

Respiri mai rar, mai liniștit, mai ușor?


Notează pentru o perioadă ce simți în legătură cu foamea ta și începe să îți „auzi” corpul atunci când te strigă pe nume.


De ce să te duci la specialist să îți spună ce dietă să adopți ca să slăbești? Nu te tentează să devii tu expert-în-tine? Nu, propunerea mea nu e un vis frumos, nu e „dacă ar fi așa de simplu”, vorbesc aici despre puterea reală, anatomică, fiziologică a corpului tău. Nu, nu vorbesc despre „Crede in tine!”, vorbesc despre sistemul nervos enteric, adică despre creierul tău digestiv care îți schimbă viața vizibil, total, din clipa în care începi să îl asculți.


Da, în loc să asculți ce îți spune creierul din cap, de genul „Ai mâncat felia aia de pizza, o să mai pui un kilogram, să vezi!” sau „Ai mâncat ciocolată? Și cine o să alerge acum pe bandă, ca să dea jos ciocolata aia?” Sau „Nu vezi că n-ai nicio șansă să mai intri vreodată în rochia de domnișoară?”

Începe să schimbi frecvența, ca la radio, pe ce îți spune creierul digestiv, îți va vorbi mult mai blând și fără să te facă vreodată să te simți vinovată.


N-ar fi mai bine, totuși, să încerc o dietă?


Dietă = frustrare de cele mai multe ori. Peste 98% dintre cei care urmează o dietă eșuează. Ori în timpul ei, ori se îngrașă la loc după ce o întrerup. Corpul nu poate să trăiască pe termen lung la dietă. Nu e posibil să nu îi dai să mănânce pe termen lung și să nu se răzbune. Cu cât nu îi dai mâncare, cu atât va țipa mai tare „Mi-e foame!”


Ce să faci?


Mănâncă atunci când simți foame. Oprește-te atunci când nu mai simți foame.

Asta e rețeta.


(continuarea în articolul următor)

Descoperă gama completă de îngrijire a bebelușului