Lidl RO - meriți să fii surprins.
The browser is not supported
To display the website correctly, please use one of the following browsers.CautionPlease update your browser, if you proceed with this browser, your shopping experience might not be successful!

Tot ce trebuie să știi despre infecția cu norovirus

Fără să aibă neapărat legătură cu sezonul care a început, camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie au fost asaltate pentru o perioadă de timp cu foarte multe cazuri de îmbolnăviri. Vinovat: norovirusul.


Acest tip de virus este unul care trăiește în materiile fecale ale persoanelor dar și animalelor infectate, fiind foarte contagios. Calea de răspândire este prin alimente sau apă contaminate. Cele mai susceptibile alimente de transmiterea virusului sunt stridiile, zmeura și salata. De altfel orice aliment nespălat corespunzător are capacitatea de a transmite virusul. De asemenea, și ducerea mâinii la gură după ce aceasta a venit în contact cu o suprafață, obiect sau aliment contaminat poate transmite norovirusul. Partea cea mai proastă în privința acestui tip de virus este că e foarte greu de eradicat pentru că rezistă atât la temperaturi ridicate cât și la temperaturi scăzute, adesea chiar și la substanțele dezinfectante.


Simptomele infectării


Fiind o cauză majoră a bolilor gastrointestinale, o dată ce a pătruns în organism norovirusul provoacă diaree severă și vărsături. Acestea apar foarte repede de la momentul expunerii, adică în 24 de ore, maxim 48. În această perioadă de incubație a virusului, pacientul este contagios și transmite boala. Atenție așadar în colectivități, dacă tot au fost redeschidse grădinițele și școlile!


Simptomele infecției cu norovirus durează câteva zile iar vindecarea poate avea loc spontan, și fără tratament sau îngrijiri de specialitate. Va trebui însă gestionată foarte bine deshidratarea provocată în organism de diaree și vărsături. Alte simptome ale infecției cu norovirus includ febra, crampele abdominale, indispoziția și scăderea în greutate. Motive suficient de puternice pentru un părinte de a se adresa pediatrului sau camerei de gardă a spitalului.


Stabilirea diagnosticului se face avându-se în vedere simptomele, dar confirmarea o dă un test de coprocultură cu antigen norovirus. În marea lor majoritate, medicii nu prescriu vreun tratament în acest caz, pentru că nu există terapii țintite pentru gastroenteritele provocate de norovirus. Aceștia recomandă un consum sporit de lichide având în vedere pierderea de fluide din organism, și consumul unor alimente ușor digerabile precum pâine, orez, paste și supe. În cazurile în care deshidratarea nu poate fi controlată prin aport crescut de lichide (ceea ce de obicei se întâmplă mai frecvent în cazul copiilor și vârsnicilor) este posibil să fie nevoie de intervenție specializată pentru rehidratare pe cale intravenoasă.


Știai că...


... nu se poate fabrica un vaccin contra norovirusului (cel puțin momentan) deoarece acesta suferă frecvent mutații și formează noi tulpini? Asta înseamnă că, neputându-se oferi imunizare împotriva lui, o persoană poate suferi mai multe astfel de episoade de infectare pe parcursul vieții.


Dacă prevenim, nu ne îmbolnăvim


Se știe, prevenția este lucrul care ne scapă de multe neplăceri. Cel puțin în privința norovirusului, prevenirea infectării se poate realiza urmând câteva reguli simple de igienă. Clasice, am spune: spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun (sau geluri dezinfectante când nu avem la dispoziție apă și săpun), evitarea consumului de alimente și apă contaminate, spălarea temeinică a fructelor și legumelor, dezinfectarea cu clor a zonelor știute ca fiind contaminate. În situația în care copilul este deja ”victima” norovirusului, el va trebui izolat încă trei zile după dispariția simptomelor îmbolnăvirii, pentru că boala încă este contagioasă și o poate transmite și altora.

Descoperă gama completă de îngrijire a bebelușului