Dar dacă mănânc de stres?

Mai întâi află dacă asta e situația în care te afli. Cum? Când îti vine să mănânci, notează-ți ce gânduri ai chiar atunci, în momentele alea de foame. Ce simți? Sunt gânduri negative alea care te trimit la frigider? Sau gânduri bune, pozitive? Simți că „Ori plâng, ori mănânc” sau simți bucurie, mândrie, satisfacție când te duci să îți iei ceva din dulapul cu dulciuri?

O senzație de foame fizică este o foame reală. Ca de lup. O simți în corp.

Foamea pe fond psihic, emoțională, e un sentiment. O simți în cap, în gândurile tale, de unde coboară către corp și lasă impresia că ar trebui să bagi ceva în gură. Ține minte: mâncarea NU rezolvă foamea de acest tip. Dacă mănânci pentru că te simți plictisit, trist, furios, iritat, stresat, NU mâncarea te scoate din astea.

Când te duci la frigider, oprește-te înainte să îl deschizi și întreabă-te: Ți-e foame în corp sau ai un sentiment pe care crezi că îl vei schimba dacă îi dai niște mâncare? Pregătește-te să fii suprinsă de ce răspuns îți vei da.

Și ce obțin?

O relație serioasă și pe perioadă nedeterminată cu tine și cu mâncarea de care ai nevoie ca să fii bine.

Nu contează doar CE mâncăm, ci mai ales CUM și DE CE.

Și așa o să slăbesc?

Să slăbești nu e ușor. Sunt tot felul de motive pentru care oamenii câștigă în greutate și tot atât de multe motive pentru care oamenii nu pierd în greutate. Le împart cu tine acum pe cele care m-au surprins pe mine cel mai tare. Poate găsești și tu răspunsurile pe care le cauți de atâta vreme:

De fapt, nu ai nevoie să slăbești.

Exact cum spun și în conferințele mele de diversificare sau în cele pentru copii mofturoși legat de „Cine a zis că trebuie să mâncăm la masa din bucătărie?”, zic și acum: „Cine a zis că trebuie să slăbești?”

Faptul că tu vrei să dai jos 5, 15 sau 50 de kile nu înseamnă că așa și trebuie. Ce înțelepciune seculară sau ce surse științifice îți susțin decizia? Dacă nu reușești să slăbești, există o șansă foarte mare să nu ai nevoie să slăbești. Mintea ta poate are nevoie, dar corpul tău are? Dacă îl forțezi să se ducă la o greutate pe care o consideri tu acceptabilă, poate ar fi mai ușor, că mai sănătos sigur e, să începi să lucrezi la a te accepta pe tine fix așa cum ești. Și mai vedem de acolo cum facem cu slăbitul.

Poate corpul tău s-a îngrășat ca să îl vezi. Ca să îl iubești. Ca să îl admiri. Ca să îi confirmi valoarea. Magia. Puterea.

• De fapt, ai nevoie să te îngrași un pic

Dacă mă uit la mine și la cât de des îmi spune mama „să mai pun puțină cărniță pe mine”, e clar că există femei care nu, nu au nevoie să slăbească după ce au născut, ci, eventual, să se reechilibreze, adică, da, să se mai îngrașe.

Există situații în care corpul tău pur și simplu dorește să aibă mai multa cărniță pe el. Ar putea să vrea asta ca să se protejeze. Emoțional. Ca să obțină un sentiment de stabilitate, de putere. Sau ar putea să vrea pentru că e iarnă afară și simte să îi fie cald, așa cum simt și fac foarte multe dintre mamifere la temperaturi joase, friguroase. S-ar putea să vrei să slăbești și asta să însemne că vrei să acționezi împotriva nevoilor reale ale propriului tău corp.

Intră într-o dietă în care să îi mulțumești corpului tău pentru cum te-a ajutat el să rămâi însărcinată, pentru cum ți-a ținut el bebelușul în burtă 9 luni, pentru cum te-a ajutat el să îl naști, să îl alăptezi și, peste toate astea, pentru cum are grijă și de tine, în timp ce tu... îi spui preponderent că ar putea să arate mai bine. Sau, mai rău, că nu arată deloc bine.

Dacă și la momentul acesta al articolului, tot simți să mai deschizi un site pe care poate o să găsești, totuși, o dietă, ia de aici:

• Dimineață, o porție de Iubire-de-Sine Necondiționată. Știi ce e aia? Un fel de cum ai vrut toată viața să te simți iubită: orice ar fi, oricum ai arăta, oricum te-ai purta, oricând.
• La prânz, o porție mare de Răbdare.
• Și seara, înainte să te culci, mănânci cât vrei tu dintr-o cratiță de Recunoștință, cu o „salată” de Smerenie. Știi ce e aia? Senzația aia că totul se întâmplă cu un motiv, pentru binele nostru suprem. Senzația aia că există înțelesuri mai mari, mai profunde decât astea pe care le putem pricepe noi și că totul e pentru dezvoltarea noastră, pentru evoluția noastră spre ființe mai bune, mai generoase, mai complete.

Dacă tu vrei să slăbești și corpul tău nu vrea, poate ar trebui să stai de vorbă cu el. S-ar putea să vrea să îți transmită ceva, s-ar putea să aibă o lecție pe care vrea să te ajute să o înveți. Noi, cei care ne ocupăm mintea și sufletul cu psihologia hrănirii, credem că trupul fiecăruia din noi oglindește ce trăim, ce visăm, de ce ne speriem, cum gândim. Și mai credem că bolile, luatul în greutate, durerile sunt metodele prin care corpul ne transmite ce nevoi are, prin care ne arată calea spre echilibru, spre bine.

Aseară, una dintre mamele cu care fac terapie, mi-a scris un mesaj ca să îmi ceară scuze pentru că nu va putea participa la sesiunea următoare. Motivul? O durea inima și dorea să meargă să facă un control. I-am scris un mesaj pe whatsapp la care pot să pariez că nu se aștepta: „Te doare ca să te facă atentă și la ea, la inima ta. De când nu te-ai mai ocupat și de ea? De când nu i-ai mai dat să mănânce? Vii la mine ca să îl facem pe copilașul tău să mănânce, dar hrană pentru inima ta când ai mâncat ultima dată?”

(continuarea în articolul următor)