Lidl RO - meriți să fii surprins.
The browser is not supported
To display the website correctly, please use one of the following browsers.CautionPlease update your browser, if you proceed with this browser, your shopping experience might not be successful!

Numărul de scutece ”udate”, indicator al meselor pe săturate

Nu-i îngrijorare mai mare pentru un părinte decât aceea că bebelușul nu mănâncă suficient. Totul, din dorința de a-l vedea mare și voinic cât mai repede. Și, cu siguranță, din dragoste. Din multă dragoste! Se întâmplă adesea ca părinții să se sperie atunci când, după naștere, copilul scade în greutate, neștiind că această scădere este fiziologică, normală. Dar cât este normal să scadă în greutate cel mic și cât trebuie să câștige pe măsură ce crește?


La naștere, bebelușii au, în medie, 3.000 - 3.500 de grame. O greutate considerată normală se încadrează între 2.500 şi 4.500 de grame, în vreme ce una sub 2.500 de grame corespunde bebelușilor subdezvoltaţi (în general, prematurilor). La polul opus se situează „uriașii” care vin pe lume cu o greutate ce depășește 4.500 de grame și care sunt consideraţi supraponderali.


Scăderea fiziologică


În primele 3-5 zile după naștere, copilul pierde, în general, circa 100-150 de grame, fără ca acest lucru să fie ceva ieșit din comun, care să alarmeze părinții sau neonatologul. Este o scădere normală, cauzată de trecerea (traumatizantă, pentru cel mic) de la viața intrauterină la cea extrauterină, a efortului de a se adapta la noul mediu de viață și a faptului că pierderile prin urină, scaun, piele și plămâni (prin respirație) sunt mai mari decât cantitatea de lichide pe care o primește. O scădere cu cel mult 10% din greutatea de la naștere nu este nici importantă, nici alarmantă, ci fiziologică. Și, oricum, ea va fi recuperată în următoarele zece zile. Adevăratul motiv de îngrijorare este dacă greutatea de la naștere nu a fost recuperată până la începutul celei de-a patra săptămâni de viață. În această situație trebuie luată legătura cu pediatrul, pentru că poate fi semnul unei îmbolnăviri sau al subalimentației.


Cum îți dai seama că mănâncă suficient


Imediat după naștere, în primele zile, nu se poate măsura cu acuratețe cantitatea de lapte pe care o primește sugarul, mai cu seamă dacă este alăptat. Dar nici nu sunt motive de îngrijorare pentru că, din fericire, în acele prime zile el primește colostru, adică tot ce este mai bun, mai hrănitor și mai bogat în calorii și anticorpi.


După 3-4 zile de la naștere, indicatorul că bebelușul se alimentează corespunzator sunt scutecele. În mod normal, el ar trebui să consume 6-8 scutece pe zi. O alegere bună sunt scutecele Lupilu, existente în mai multe variante de mărimi (1, 2, 3, 4, 5 și 6). Sunt scutece cu benzi laterale flexibile care asigură o așezare potrivită chiar și pentru cei mai mici bebeluși. Sunt prietenoase cu pielea și o pot păstra uscată până la 8 ore. Interiorul este prevăzut cu granule care absorb și rețin lichidul, dar și cu un strat poros de tip fagure, care ajută la absorbția umezelii și a scaunelor moi. Includ indicator de umezeală, care anunță când este timpul ca scutecul să fie schimbat.


În ceea ce privește scaunele, în prima lună de viață, copilul alăptat ar trebui să aibă circa 3 pe zi, culoarea normală fiind galbenă. Cel hrănit cu biberonul, însă, poate avea mai multe scaune zilnice, de consistență moale și de culoare care variază de la galben la verde-maroniu.


Dacă bebelușul ia încet în greutate, deși pare că se satură la fiecare masă, nu este exclus să nu fi primit, totuși, suficient lapte. Acest aspect trebuie discutat cu pediatrul, specialistul fiind singurul în măsură să se pronunțe.


Cum crește un sugar sănătos


În primul rând trebuie subliniat faptul că fiecare copil are propriul ritm de creștere și că nu este corect să fie făcute comparații între copii. Cu toate acestea, există câteva repere, respectiv o serie de valori medii pentru creșterea ponderală:


  • În primele patru luni, un bebeluș ar putea crește în greutate cu 175 - 200 de grame pe săptămână sau cu 750-800 de grame pe lună
  • Între patru și opt luni, creșterea ponderală se poate situa între 100-125 de grame pe săptămână sau 500-600 de grame pe lună.
  • Din a opta lună și până la vârsta de 1 an, copilul ia în greutate, săptămânal, circa 65-75 de grame, adică 250-300 de grame pe lună.


Știai că ...


... bebelușii cu părinți înalți și robuști vin pe lume cu o greutate mai mare decât cei ai căror părinți sunt de statură mică?

... primul născut are o greutate mai mică decât frații care îi urmează?

... fumatul poate influența negativ greutatea copilului la naștere?

Descoperă gama completă de îngrijire a bebelușului