Îi fac de 10 ani pe copii să mănânce, să doarmă, să se simtă înțeleși de către părinții lor, să fie mai bine cu sine. Am lucrat cu copii care nu mănâncă, nu fac caca, nu vor să doarmă, nu vor să meargă la grădiniță, nu vor să se spele pe dinți, nu vor să facă ce le spun părinții lor să facă. Zeci de mii de omuleți, cu care am vorbit pe #limbacopiilor, m-au ajutat să vă ofer astăzi cele mai importante 5 lecții pe care ni le oferă copiii atunci când suntem la fel ca ei.

1. Un copil care nu mănâncă nu are probleme DOAR cu mâncarea!

Mereu vă pun în consultații această întrebare:

„În ce situație te-ai purta tu precum se poartă copilul tău? În ce situație, de exemplu, nu ai mai mânca? Atunci când ce?„. Și primesc o mulțime de răspunsuri, precum ar fi:

• Când nu îmi e foame;
• Când nu îmi place cum arată, cum miroase;
• Când mă grăbesc;
• Când am treabă;
• Când nu sunt într-un mediu prietenos, fain;
• Când sunt singur;
• Când sunt trist, supărat;
• Când sunt nervos, furios;

... și poți să mai adaugi la listă și exemplele tale. Ce vreau să spun cu asta? Foarte rar se întâmplă ca un copil care nu mănâncă să fie doar mofturos, răzgâiat sau împielițat. Cel mai adesea, lipsa poftei de mâncare sau respingerea mâncării ascund probleme mult mai profunde, fizice sau emoționale, care nu se referă nici pe departe la cum e gătită mâncarea sau la câtă sare are. Sau n-are.

Copiii care nu mănâncă aveau o problemă inițială pe care părinții nu au înțeles-o, nu au identificat-o, peste care s-au adăugat traume provocate de părinții care îi ceartă că nu mănâncă, îi pedepsesc, îi chinuie, îi forțează, îi maltratează. La fel este cu adulții care sunt supraponderali: nu poți să îi spui unui om care are probleme cu greutatea să nu mai mănânce așa mult, pentru că asta nici nu rezolvă nimic, ci, mai rău, agravează și adâncește problema emoțională pe care o are omul acela. Oricine aude de la altcineva că are o problemă cu mâncarea, fie că e vorba că mănâncă prea mult sau, din contră, prea puțin, se simte brusc judecat, evaluat, diagnosticat, în niciun caz înțeles sau ajutat.

Așadar, prima lecție pe care ne-o transmit copiii când avem o problemă cu felul în care se comportă sau arată ei este: „Nu mă judeca, ci încearcă să afli ce este în inima mea!”.

2. Copilăria ni se întâmplă o singură dată.

Cred că asta este cea mai dragă sufletului meu, lecția aceasta am învățat-o când am intrat prima dată într-o secție de oncologie pediatrică. Atunci când vezi copii care suferă de cancer și părinți care ar da orice, inclusiv viața proprie, să le recapete sănătatea, îți dai seama brusc că:

• NU, nu contează să mănânce tot din farfurie;
• NU, nu contează să își strângă jucăriile;
• NU, nu contează că e obraznic uneori;
• NU, nu contează că stă pe tabletă mai mult decât ți-ar plăcea ție;
• NU, nu contează că mănâncă în living și nu la masă, în bucătărie;

Ce contează CU ADEVĂRAT este să vă dați seama că doar în copilărie poți să faci copilării, doar cât ești mic poți să faci năzdrăvănii. Așadar, a doua lecție este: „Principala ta grijă ca părinte să fie - cum să creăm cele mai frumoase amintiri din copilărie!”

3. Tot ce spui poate fi folosit (și, din păcate, va fi folosit) împotriva ta toată viața!

Am cunoscut într-o consultație o fetiță care spunea despre ea că este urâtă. Când am întrebat-o de ce spune asta despre ea, răspunsul m-a șocat: „Pentru că așa îmi zice mereu mama.” Mi-au trebuit minute bune să pot să răspund ceva, cu atât mai mult cu cât mama, prezentă și ea, nu sărise să infirme brusc, așa cum mă așteptam. Nu am putut să răspund imediat de durere. Durerea pe care o simțeam când îmi dădeam seama cât de multă terapie îi va trebui fetiței în viața asta, dacă îi va ajunge viața asta ca să se repare de această credință negativă, atât de răufăcătoare sufletului și drumului ei.

Aproape bâlbâindu-mă de uimire, am reușit să o întreb pe mamă dacă este adevărat ce spune fetița, trăgând maximă nădejde că va spune „Nu!”. Răspunsul ei m-a șocat de două ori:

„Da, așa este, îi spun mereu asta.”

...

?!?

(Doamne din cer, ce mă fac eu acum?...)

Și doamna a continuat:

„Când nu se piaptănă, îi spun că e urâtă așa, nepiepănată. Când nu își taie unghiile, îi spun că e urâtă cu unghiile alea de vrăjitoare. Când nu își pune și ea rochițe, se îmbracă numai în pantaloni, îi zic: Mamă, ești urâtă ca un băiețoi, mai pune și tu o fustiță de fetiță!”.

Știți hashtagul meu de pe Instagram, #ajutamnujudecam? Asta facem și acum, asta am făcut și atunci: nu o judecăm pe mamă, este evident că doamna atât cunoștea și că intențiile ei erau dintre cele mai bune. Nu știm dacă doamna chiar credea că are o fetiță urâtă, dar ce știm sigur este că ea, fetița, credea! Credea și va crede poate toată viața ei, indiferent dacă se va pieptăna sau ce fustă-pantalon va purta.

Am întâlnit un tată care o alinta (sau așa credea el) pe fetița lui spunându-i „Graso”. Fetița avea probleme cu greutatea și suporta, cu greu, aceleași judecăți și din partea colegilor de la școală. Doar că una e să crezi că ai câțiva colegi mai răutăcioși, alta e să îi auzi și pe părinții tăi, zilnic, scoțând în evidență ceea ce, probabil, urăști cel mai mult la felul în care arăți.

V-am povestit și povestesc mereu cum am lucrat cu un băiețel care nu mai voia să mănânce nimic pentru că părinții îi spuneau:

„Dacă mănânci sănătos, o să fii sănătos. Dacă o să mai mănânci porcării, o să te îmbolnăvești, o să te doară burta, o să îți cadă dinții, o să rămâi cel mai mic din clasă, o să râdă toți copiii de tine!”. Părinții credeau că, pe bună dreptate, îl ghidează către un stil de hrană corect. Copilul, însă, în clipa în care a rămas doar cu mine, mi-a spus că el își dorește să moară, poate în Rai nu o să mai fie cu mâncare.

A treia lecție este: „Ai grijă mare la ce spui despre mine! Fiecare cuvânt de-al tău poate hrăni sau răni sufletul meu!”

4. Ce e prea sănătos s-ar putea să fie nesănătos.

Cum adică? Dietele apar și dispar, regulile se tot schimbă, piramidele alimentare o mai iau la vale, dar ceea ce a rămas de milenii în picioare este ECHILIBRUL. Echilibrul nu înseamnă să mănânci doar sucuri din frunze verzi și să ardem în flăcări croissantele. Nu înseamnă să mâncăm numai nuci și semințe și să trimitem pe lună chipsurile. Nu înseamnă să închidem toată ciocolata în centrul Pământului și să o transformăm și pe ea în lavă. În lava-cake, dacă se poate. 😊

Indiferent câte diete am urmărit, indiferent câte reguli am citit, am observat că multe dintre lucruri se schimbă (uneori, radical) cu timpul: ce anul ăsta face bine, peste un an se dovedește că nu le-a făcut bine chiar la toți. Dacă ar fi să las scris ceva și aș putea promite că va fi valabil și peste secole, ar fi asta:

Lecția numărul 4 sunt 4:

1. Mănâncă mai ales alimente crude, vii, neprocesate.
2. Mănâncă atât cât te face să te simți bine, nu mânca până simți că îți crapă burta.
3. Creează o relație conștientă cu hrana ta, bucură-te de ea.
4. Poți să mănânci și orice îți place ție, dacă ai în vedere cele 3 puncte de mai sus.

5. Află cine este copilul tău.

Nu suntem la fel. Nici la amprente, nici la cum reacționăm când mâncăm usturoi, nici la culoarea ochilor, nici la măsura pantofilor, nici la ce job avem, nici la ce înălțime stăm, nici la cum ne jucăm. Nu suntem la fel și nici copiii nu sunt la fel. Toate regulile sunt generale și nu au aceleași efecte atunci când sunt aplicate individual. Ce funcționează la mine poate să nu funcționeze la tine. Ce îi place copilului tău nu trebuie să îi placă și copilului meu. Ce îi face bine copilului tău, care face sport zi de zi, nu i-ar face bine copilului meu, care programează pe calculator noapte și zi. Ce vreau să spun cu asta este că totul trebuie luat cu titlu informativ și verificat dacă se aplică și în cazul nostru.

Cum îmi povestea o clientă într-o zi că ea se simte depășită de toate regulile astea din cărțile de parenting și că nu mai poate să se bucure de zâmbetul copilului său pentru că nu știe cum ar trebui să se comporte din punct de vedere parenting, ca să nu i se pară copilului că râde ca o proastă sau, mai rău, ca să nu îi creeze o traumă copilului său. Da, prea multe reguli, prea multe rețete, prea multe sfaturi, prea mult tumult poate să îți fure atenția de la cine este, de fapt, copilul tău. De la ce vrea el, nu copiii în general. De la ce simte el, nu copiii de vârsta lui. De la ce se întâmplă cu el, nu ce scrie în cartea despre copii că ar trebui să i se întâmple.

Fii curioasă: află ce aliment îl atrage pe el, nu îi da tu morcovel.

Fii disponibilă: ascultă ce simte el, nu îi spune tu ce ar trebui să simtă.

Fii mama lui, nu judecătorul lui: e plin de evaluatori peste tot, la școală, la televizor, pe Instagram, oriunde scoți capul pe geam.

Lecția numărul 5 este: „Mama, Tata, eu vă iubesc. Nu vă judec, nu vă cert, nu vă pedepsesc. Dacă vreți, sunt sigur că și voi puteți!”

***

Surse = 10 ani de #permisdepărinte :) Mulți ani tuturor înainte!