Nu, nu interzicându-le dulciurile! Asta e calea sigură către eșec: să nu le permiți copiilor să mănânce dulce.

Oricine a ținut vreo dietă în viața lui, a aflat „pe pielea lui” că ceea ce nu poți avea, ceea ce nu poți face devine o obsesie, îți controlează viața, poftele, dorințele, visele. Ce nu poți avea vrei din ce în ce mai tare! Din ce în ce mai mult!

Știi ce creezi dacă nu îl mai lași pe copil să mănânce ciocolată? Un mic demon, un monstruleț care stă la pândă permanent, tânjește continuu la bomboane, îi curg balele în magazine și te urăște pentru ce îi faci. Oricât de agresiv ar suna, asta se întâmplă în corpul și în mintea copilașului care are interzis la zahăr! Așadar, este absolut obligatoriu să îi dai copilului tău dulciuri, orice dorește, din când în când, măcar la ocazii speciale.

Pot să îi dau dulciuri sănătoase?

Da, dar nu îi spune și lui asta! Nu există „sănătos” pentru un copil, decât dacă ai avut tu grijă ca, atunci când nu a fost sănătos, când a avut febră, diaree, bube, să faci o asociere între mâncare și recăpătarea sănătății, ceea ce mă îndoiesc că ai făcut. Nu cred că vreuna dintre voi a avut grijă ca, la final de chin cu antibioticele, să îi spună copilului:

„Uite, vezi, de la broccoli te-ai făcut sănătos și nu mai trebuie să iei antibiotic!” sau „Uite, dacă ai mâncat broccoli, ți-au trecut bubele”.

Așadar, copilul nu știe ce e aia „sănătos” în relație cu alimentele, dacă nu există o educație temeinică în prealabil pe acest subiect. Poți să îi dai o felie de bostan plăcintar copt în cuptor, unsă cu sirop de curmale (făcut în casă, din curmale hidratate), dar asta dacă nu îi spui că „Asta e mai sănătos decât dacă mănânci ou de ciocolată!”. De ce nu? Pentru că nu o să meargă! Și pentru că, oricum, copilul ajunge la școală sau la grădiniță și o să primească ciocolată de la colegul lui. Sau mai poți aduce în dieta copilului înghețată făcută în casă (popsicles) din piureuri de fructe cu bucăți de fructe înăuntru.

Dar măcar când plânge, pot să îi dau?

O greșeală super-des întâlnită! Le dăm copiilor dulciuri, bomboane, prăjituri, ciocolată, ca să îi împăcăm, să îi îmbunăm, să le obținem cooperarea, ca să stea liniștiți sau ca să nu mai plângă! Wow, nimic mai greșit! Asta creează o legătură pe viață (!) între supărare și dulciuri. Între „Măcar mă îngrop în cutia de înghețată sau mai bine să mor intoxicată cu ciocolată, dacă nu am fost în stare să fac asta, dacă m-a părăsit, dacă am pierdut nu-știu-ce, dacă m-am certat cu...”

Când ești tentată să îi dai ceva dulce, cu gândul că îi faci un bine, când se simte rău, dă-i-te pe tine! Nimic nu e mai dulce ca o mamă care are grijă de nevoile tale, care te ascultă, se joacă cu tine, face baie cu tine, face baloane de săpun cu tine, te aleargă prin curte, ca să te prindă și să te sufoce cu pupici. Nimic nu e mai dulce!

Dar noi le ținem ascunse!

Nu ține dulciurile la vedere! Însă, atenție, am văzut și case în care toată lumea știa despre „sertarul cu bomboane”, dar la care doar părinții aveau voie să umble! Sau care era închis cu cheia și cheia era la părinți! Doamne ferește! Adu în casă exclusiv alimentele pe care copiii tăi pot și le e permis să le mănânce, nu alimente la care visează orice copil, dar pe care tu nu i le dai! Nu așa îi înveți pe copii cumpătarea, ci așa îi înveți disperarea! Poți să ai un loc special destinat pentru bunătăți și să le arăți copiilor cum dulciurile se termină repede, dacă le mâncăm pe toate odată! Și cum ziua de refill, vinerea sau ce zi alegi tu, vine greu, când nu mai e nimic bun de mâncat, pentru că am mâncat totul luni. Așadar, când le arăți copiilor că au 2 variante:

• Varianta 1: Mănânci tot luni și, până vineri, „faci foamea” de dulce.

Sau

• Varianta 2: Mănânci mai puțin luni și ai, astfel, și marți și miercuri și joi.

E foarte posibil să vezi cum copilul tău (genial, de altfel, așa cum se nasc cei mai mulți copii) își porționează super smart rația, porția, astfel încât să se simtă bine în fiecare zi a săptămânii.

Hai să îți dau cea mai tare idee din lume în ce privește dulciurile.

Care e problema ta numărul 1 în relație cu copilul și mâncarea? Iar dacă a ta nu e, te asigur eu, după 6 ani de făcut copii să mănânce, că problema numărul 1 a părinților este: copilul meu nu mănâncă suficient, aș vrea să mănânce mai mult, nu mai știu ce să fac că să manance mai mult!! Ce faci tu, ca să îl determini să mănânce mai mult? Îl forțezi, îl ameninți, îl păcălești, îl pui la tabletă, îi spui că îi dai dulce-dacă-mănâncă, îl toci la cap zi de zi. Și ce obții? Copilul tău mănâncă din ce în ce mai ... ??? PUȚIN! Eh, pentru că știu că ești super convinsă de aspectul ăsta, că doar de aia e problema numărul 1 a părinților, te sfătuiesc să faci exact același lucru și cu dulciurile!

În plus, îți mai spun unul dintre secretele succesului pe care le împart cu părinți în consultații:

Când îi spui unui copil „Dacă mănânci tot din farfurie, primești desert!”, cei mai mulți copii ar face asta: Un copil forțat să mănânce ca să primească desert, va mânca dulce de 2 ori mai mult decât dacă era lăsat să mănânce mâncare exact atât cât dorea el. Copilul mănâncă dulce ca o răzbunare, mănâncă mai mult dulce decât ar fi mâncat dacă nu era obligat. Și e absolut de înțeles dintr-o perspectivă psihoemoțională: mi-ai creat o stare proastă, negativă, forțându-mă să termin tot din farfurie, normal că mănânc mai mult dulce acum, ca să îmi îndulcesc starea negativă, starea amară de dinainte.

Nu mai duce dulcele în extreme!

Am văzut în consultații că, în familiile din România, dulciurile sunt ori:

„Ciocolaaaatăăăăăăăă! Cine mănâncă ciocolaaatăăăăăăăă? Iuhuuuuu!”

Ori

„Ai mâncat prea multă ciocolată azi! Nu mai ai voie dulce! Gata cu porcăriile!”

Ia încearcă să fii așa extaziată ca în prima variantă cu, de exemplu, pepene. Dă-i fructe sau orice altceva vrei tu în loc de dulciuri și arată-te la fel de încântată, real încântată, ca de ciocolată.

Atenție!

Vezi că am avut un caz de băiețel căruia nu i se permitea să mănânce dulciuri și, micul și dragul de el, dezlipea gume de mestecat de pe tălpile pantofilor colegilor lui, în timpul orei de sport sau căuta prin băncile de la școală gume lipite sub scaune ☹ Ești sigură că nu vrei să îi dai copilului tău nimic dulce?! Lumea reală în care va trăi copilul tău e plină de dulciuri!

Nu îi spune „Poți doar 2 prăjituri. Sau doar 2 bucățele de ciocolată!” Replica asta nu face altceva decât să îl facă să vrea mai mult! Ca să îți arate cine-i șeful, jocul ăsta le place copiilor cel mai tare. Decât să îi impui permanent cantități, porții, decât să îl faci să se simtă prost în public, atunci când el e singurul care „n-are voie decât nu-știu-câte bucăți”, mai bine tratează dulciurile ca pe oricare altă mâncare și nu pune atâta lumină, atâta de mare reflector pe acest subiect, pentru că tu ești cea care va susține posibila obsesie a copilului tău față de dulciuri, comportându-te astfel.

Neapărat fii tu un model pentru copilul tău! Ce relație ai tu cu dulciurile va pune amprenta pe relația copilului tău.

Hai să îți dezvălui o chestie super cool pe care am „testat-o” nu doar cu fiica mea, ci cu mulți copii ajunși în terapie la mine: pune desertul pe masă de la început, odată cu ciorba sau cu felul doi. Sau cu legumele sau cu orice vrei tu să mâncați la masă. Parcă vă aud strigând: De la început? Păi, n-o să mai mănânce nimic, Crina! Abia mănâncă și așa, cu desertul oferit la finalul mesei, da’ să îl dăm direct de la început?

Eh, noroc că eu, de 6 ani, fac copii să mănânce și pot să îți dau garanția că va merge nesperat de bine, dacă ai un copil netraumatizat în relația cu mâncarea. În terapie și în relația cu fiica mea, copiii care aveau acces la dulce imediat după ce se așezau la masă:

• Mâncau dulce, le plăcea după care mâncau din celelalte mâncăruri
• Mâncau dulce, nu le plăcea și alegeau alte mâncăruri.

La petreceri, când eu o las pe fiica mea să mănânce dulcele mai întâi, mănâncă apoi și din toate celelalte alimente de la petrecere. În timp ce toți ceilalți părinți se ceartă, se luptă, se supără pe copiii care vor și ei dulce, dar „ei nu pot mânca decât după ce mănâncă mâncare”. Ce fac toți? Așteaptă tortul și nu mănâncă decât câteva firimituri din mâncare, pentru că pofta cea mare e pentru alimentul care se servește la final. Nu mai face din dulciuri marele final, revelionul-din-an, sărbătoarea, ci aliniază dulciurile la celelalte alimente, ca să nu mai hrănești obsesia copilului, ținându-l departe de ea, punându-i pofta în cui. Atât să ții minte dacă folosești acest instrument: nu pune tot tortul pe masă de la început, toată tava cu prăjituri, toată ciocolata, ci cantități echivalente cu 2-3 guri de mâncare.

De asemenea, introdu zilnic momente în care le spui copiilor și:

„Gata! Prea multă carne! Prea mult morcov! Prea mult broccoli! Gata cu atâtea legume, mai mâncați și voi și niște ciocolată!” Zi că nu e genial! Zi că nu ai lua-o acasă pe o astfel de mamă! ?

Surse:

Department of Public Health Temple University

Brian Wansink, „Mindless Eating”

American Journal of Clinical Nutrition