Problemele oftalmologice ale copilului pot fi ușor trecute cu... vederea de către părinți. Faptul că cel mic stă mult prea aproape de televizor, de tabletă sau de cartea de colorat nu este întotdeauna un motiv care să îi determine să facă o vizită la medicul specialist. Deși așa ar trebui. Cele mai multe defecte de vedere sunt descoperite abia atunci când copilul merge la școală, moment in care acestea sunt deja, în mod foarte evident, deranjante.

Examinarea ochilor ar trebui făcută de medicul pediatru de fiecare dată când copilul merge la un control de rutină. Și asta deoarece, în primele șase luni de viață, poate fi diagnosticat strabismul congenital. Pediatrul va plimba un obiect prin fața ochilor copilului, pentru a vedea dacă îl urmărește cu privirea, va verifica interiorul pleoapelor pentru a exclude posibile infecții și va verifica, de asemenea, capacitatea de răspuns la lumină (dacă pupila se micșorează rapid în prezența unei surse de lumină).

O altă formă a strabismului, care se poate instala mai târziu, către vârsta de doi ani, este strabismul acomodativ. Apariția acestuia este în strânsă legătură cu existența hipermetropiei (cel mic nu vede bine „de aproape”) și se va corecta odată ce viciul de refracție va fi corectat cu ochelari. Toate aceste probleme pot fi depistare și rezolvate prin indicațiile medicului oftalmolog.

Se spune că, dacă ambii părinți suferă de probleme ale vederii, copilul le va moșteni. Nu este 100% adevărat, dar, într-adevăr, un copil ai cărui părinți poartă ochelari este mai expus în a dezvolta, în timp, probleme similare. Din această rațiune, este bine ca primul control oftalmologic să fie realizat cât mai devreme, începând cu vârsta de 2-3 ani, chiar și în absența oricărui simptom care să trădeze vreo astfel de problemă. În unele cazuri, purtarea ochelarilor este necesară în vederea corectării vederii, iar, în altele, tocmai pentru a oferi asigurări că aceasta se dezvoltă corect.

Este foarte posibil ca un copil care are probleme cu vederea să nu știe să spună acest lucru, însă o serie de simptome îl pot da de gol. Faptul că stă prea aproape de televizor sau tabletă, că ține cărțile prea aproape de ochi sau că evită să deseneze ori să se uite pe cărți cu poze, este neîndemânatic atunci când se joacă, „strânge” din ochi, evită lumina puternică sau se plânge frecvent de dureri de ochi sau de cap – toate acestea reprezintă semnale de alarmă în ceea ce privește posibile probleme oculare.

Cele mai comune tulburări de vedere sunt miopia și hipermetropia. În cazul miopiei, copilul vede bine de aproape, dar slab la distanță. Miopia crește odată cu dezvoltarea organismului și se stabilizează în jurul vârstei de 25 de ani. De aceea, controalele periodice și schimbarea ochelarilor este obligatorie. Corecția se face cu lentile divergente („cu minus”).

În cazul hipermetropiei, copilul vede bine la distanță, dar slab de aproape, însă acest defect nu necesită neapărat corecție atunci când valorile sunt mici, pentru că hipermetropia scade pe măsură ce copilul crește. În situațiile în care defectul de vedere este mai mare de 3 dioptrii, se impune purtarea ochelarilor cu lentile convergente („cu plus”).

O dată ce copilul a fost diagnosticat și a primit recomandare pentru ochelari de corecție, singura problemă care mai rămâne este să fie convins să-i poarte. Ceea ce, așa cum mulți dintre voi veți constata sau ați constatat deja, nu este chiar cel mai ușor lucru...Iar acest lucru se poate transform într-o provocare privind o negociere avantajoasă de ambele părți.